Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 28: Rapid – Dinamo, astăzi, ora 20.30

Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 28: Rapid – Dinamo, astăzi, ora 20.30

Unul dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc, duelul dintre Rapid şi Dinamo a ajuns la episodul cu numărul 112 în principala competiţie internă. De 37 de ori s-au impus giuleştenii, de 50 de ori au câştigat oaspeţii din această rundă, iar alte 24 de meciuri s-au terminat la egalitate.

Partida din această seară, de pe Arena Națională, va fi condusă la centru de Istvan Kovacs (Carei), el fiind susținut la cele două tușe de Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui). Rezervă este Ionuț Coza (Cernica).

Palmares cu Rapid gazdă: 55 de meciuri - 22 victorii Rapid - 12 remize - 21 succese Dinamo.

Întâia confruntare a avut loc pe 9 septembrie 1948, Dinamo - CFR Bucuresti 0-1. Golul lui Ştefan Filotti, din minutul 60, le-a produs „roş-albilor" prima înfrângere din istoria clubului în campionatul României. Cele doua formatii erau antrenate de Coloman Braun – Dinamo, respectiv Petre Steinbach – Rapid.

Finalul acelor ani a aparţinut giuleştenilor, aceştia bifând alte trei succese consecutive. Prima victorie din contul grupării din „Ştefan cel Mare" s-a consemnat pe 31 martie 1951, Locomotiva - Dinamo 2-3 (Andrei Răducanu, Dumitru Călin / Pavel Scorţan, Alexandru Florea, Carol Bartha). Peste trei ani, în 1954, Rapid a luat drumul ligii secunde, astfel că, în sezonul în care dinamoviştii au sărbătorit primul titlul din istoria clubului, în 1955, giuleştenii s-au luptat pentru revenirea în „elită".

În stagiunea următoare, 1956, gazdele de sâmbătă au învins Dinamo pe stadionul acesteia cu 3-2, victorie în urma căreia învinşii au pierdut contactul cu CCA în lupta pentru titlu. Golul care a făcut diferenţa avea să fie marcat de Gheorghe Ene II, cel care, mai târziu, va îmbrăca tricoul echipei din „Ştefan cel Mare", cucerind cu aceştia patru campionate consecutive.

Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe, confruntări decisive chiar şi în lupta pentru titlu. Una din ele a avut loc pe 21 iunie 1964, Dinamo - Rapid 5-2 (Pârcălab dublă, Nunweiller VI, Frăţilă dublă / Emil Dumitriu dublă), victorie în urma căreia giuleştenii au ratat titlul în faţa unei generatii excepţionale. Gruparea vişinie a rămas cu locul secund, un loc pe care nu-l mai ocupase din 1950. Erau primele semne ale muncii lui Valentin Stănescu, cel care în 1967 a adus întâiul titlu în Giuleşti și nu oricum, ci după o luptă cu rivala din „Ştefan cel Mare". Meciul decisiv s-a jucat pe 16 aprilie 1967 şi s-a încheiat cu victoria Rapidului, scor 2-0, goluri, acelaşi Emil Dumitriu din 1964 şi Constantin Năsturescu. A fost un duel „al titanilor", deoarece pe teren s-au aflat, printre alţii, Cornel Dinu, Nunweiller III, Nunweiller VI, Frăţilă, Rică Răducanu, Dan Coe, Lupescu, Motroc, Dumitriu, Năsturescu ori Ion Ionescu.

Ultima luptă pentru titlu din perioada comunistă s-a dat pe 9 iunie 1971, Dinamo - Rapid 1-1. La startul meciului, dinamoviştii au avut un punct avans, dar, în minutul 80, Sandu Neagu a marcat şi a dus, timp de 10 minute, Rapidul pe locul 1, până când Mircea Lucescu a înscris un gol cât un campionat.

Cea mai mare diferenţă de scor: 6 goluri, 17 septembrie 1988, Dinamo - Rapid 6-0 (Cămătaru dublă, Mateuţ, Rednic, Andone, Vaişcovici).

Ultima victorie reuşită de giuleşteni în Liga 1 s-a consemnat pe 24 august 2008, Rapid - Dinamo 2-1. Au urmat în campionat șase succese Dinamo şi șase remize.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Etapa 28

UTA Arad - Academica Clinceni 2-0

Univ. Craiova - Chindia Târgoviște 1-0

Sâmbătă, 26 februarie

Ora 15.00 Gaz Metan – FC U Craiova

Ora 17.30 Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj

Ora 20.30 Rapid – Dinamo București

Duminică 27 februarie

Ora 13.00 FC Argeș - FC Voluntari

Ora 15.30 FC Botoșani - CS Mioveni

Ora 21.00 FCSB - Farul Constanța

Clasament

CFR Cluj         27   21    4    2   41-15   67

FCSB              27   17    8    2   53-25   59

Univ. Craiova  28   14    6    8   51-28   48

FC Voluntari   27   13     7   7   31-25   46

FC Botoșani   27   11   12   4   32-24   45

Farul               27   12    6    9   38-20   42

FC Argeș        27   12   5   10   25-21   41

UTA Arad        28   8   13     7   22-18   37

Rapid              27   8   12    7   30-27   36

Sepsi              27   7   12    8    28-25   33

Chindia           28   6   11   11   18-23   29

CS Mioveni     27   6   10   11   18-31   28

FC U Craiova  27   6   9   12    24-31   27

Dinamo            27   4   4   19   21-58   16

Gaz Metan       27   6   6   15   21-37   14

Academica       28   2   5   21   19-63   11

*Gaz Metan Mediaş a fost penalizată cu 10 puncte de Comisia de Disciplină a FRF.

sursa text www.lpf.ro

sursa foto www.gsp.ro

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.