Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna octombrie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, Trompeta militară.
Trompeta sau goarna pentru uz militar face parte din Colecția de Istorie Modernă și Contemporană a muzeului (număr de inventar 59620) și a fost achiziționată în anul 2020. Este confecționată din alamă, prezintă și doi ciucuri de culoare roșie, galben si mov și datează din secolul al XIX - lea.
Azi, acest instrument muzical de suflat este alcătuit dintr-un tub de alamă îndoit de două ori care se termină la un capăt cu o deschizătură în formă de pâlnie. Trompeta este cel mai vechi instrument muzical datând de la 1500 î.Hr. Încă din secolul al XV-lea au fost construite în principal din alamă, de obicei, îndoite de două ori într-o formă alungită, rotunjită. Trompeta de metal este cunoscută din Egiptul Antic, acum aproximativ 4000 de ani. Cele mai vechi exemplare care există sunt cele două trompete descoperite în mormântul faraonului Tutankhamon.
Aceste trompete străvechi se deosebeau cu mult de trompetele din ziua de azi.
Cuvântul românesc "trompeta" derivă dintr-un cuvânt vechi frantuzesc "trompe" care se referă la trompa unui elefant. Trompetele primitive se asemănau într-adevăr cu o trompă de elefant. Folosirea acesteia se limita la război, ocazii festive sau funerarii, întreceri sportive si alte evenimente publice.
În Israel trompetele erau folosite pentru semnale militare, acestea asigurau și muzica la templu. Pentru a produce din argint aceste instrumente de înaltă calitate erau folosiți meșteșugari iscusiti. În templu, trompeții cântau la unison. Așadar, trompetele folosite in Israel nu erau necidecum necizelate, nici in ceea ce privește forma, nici in ceea ce privește sunetul. Pentru a îmbogăți gama de tonuri a trompetei trebuiau modificate forma si lungimea ei. Pentru început i s-a dat o lungime mai mare, considerând că acest lucru îi va crește repertoriul de note.
O trompetă medievală, numită "Busine" măsura, pe cât se poate de ciudat, 1.80 m. De aceea, pentru o mânuire cât mai ușoară, în secolul al XIV-lea, i s-a dat forma de S. Un secol mai târziu i s-a adăugat o buclă alungită cu trei ramificații paralele. Noua trompetă putea produce mai multe sunete însă numai în registrul acut. În cele din urmă, trompetei i s-au adăugat tuburi suplimentare de schimb. Tuburile au coborât tonalitatea trompetei de la nota fa la si bemol.
Cam pe la 1760, un muzician rus pe nume Kolbel, a făcut o descoperire revoluționară. El a plasat un orificiu în apropierea pavilionului trompetei si l-a acoperit cu o clapă căptușită cu un material moale, cu rol de dop. Acționarea acestei clape avea ca efect urcarea fiecărei note cu un semiton.
În 1801 un trompetist din Viena, pe nume Anton Weindinger a îmbunătățit proiectul lui Kolbel, producând o trompetă cu 5 clape. Exista, în sfârșit, o trompetă care producea toate notele gamei, fără să fie greu de cântat la ea.
În 1815 Heinrich Stoelzel a obținut brevetul pentru o inventie care îi aplica trompetei ventile sau pistoane. Deși cu multe imperfecțiuni, invenția a rezistat până în zilele noastre, perfecționându-se treptat. Forma actuală este de trompetă cu trei pistoane sau clape, de obicei în si bemol.
Piesa va fi expusă la Secția Arheologie a muzeului pe tot parcursul lunii octombrie.
Muzeograf,
Ciprian CUZELI