Recent, deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, a susținut de la tribuna Parlamentului Declarația Politică având ca temă: "73.200 de salariaţi în minus - aceasta nu este reformă, ci o notă de plată pe care o achită românii"
„Aduc în atenţia dumneavoastră o realitate economico-socială care nu poate fi ascunsă în spatele unor grafice, al unor procente sau al unor declaraţii triumfaliste despre reformă şi eficienţă.
În perioada mai 2025-iulie 2026, România a pierdut 73.200 de salariaţi, potrivit datelor menţionate în spaţiul public. În spatele acestei cifre nu se află simple rânduri într-un tabel, ci oameni, familii, rate bancare, facturi, copii care trebuie crescuţi şi părinţi care au nevoie de siguranţa unui venit lunar.
De aceea, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toţii este una simplă: cine răspunde pentru această situaţie şi pentru nesiguranţa pe care o resimt tot mai mulţi români?
Domnule prim-ministru Ilie Bolojan,
Ni s-a vorbit despre necesitatea reducerii cheltuielilor, despre eficientizarea instituţiilor, despre restructurări şi despre sacrificii inevitabile, ni s-a spus că trebuie să facem ordine în economie şi în administraţie, să eliminăm risipa şi să acceptăm măsuri dificile pentru ca, în cele din urmă, lucrurile să funcţioneze mai bine, dar orice reformă serioasă trebuie judecată după rezultate, nu doar după intenţiile declarate ale celor care o promovează, iar atunci când rezultatul invocat este dispariţia a zeci de mii de salariaţi, avem obligaţia să întrebăm dacă măsurile adoptate sunt corecte, dacă ritmul lor este justificat şi dacă efectele asupra populaţiei au fost evaluate aşa cum trebuie.
Ni s-a explicat că, acolo unde există trei angajaţi, pot rămâne doi, iar persoana care pleacă îşi va găsi un loc de muncă în mediul privat. Pe hârtie, explicaţia poate părea simplă, în realitate, însă, piaţa muncii nu funcţionează după asemenea calcule. Sectorul privat nu este un mecanism care absoarbe automat orice persoană disponibilizată. Firmele angajează atunci când au comenzi, când există cerere pentru produsele şi serviciile lor, când pot anticipa costurile şi când au încredere că investiţiile de astăzi vor putea fi susţinute şi mâine.
Ce se întâmplă atunci când consumul încetineşte, costurile cresc, fiscalitatea devine mai apăsătoare, iar mediul economic este cuprins de incertitudine? Se întâmplă exact ceea ce orice guvern responsabil ar trebui să prevină: companiile devin prudente, amână investiţiile, îşi restrâng activitatea şi sunt mai puţin dispuse să creeze noi locuri de muncă.
Prin urmare, nu putem să le cerem oamenilor disponibilizaţi să îşi găsească imediat un alt loc de muncă, în timp ce ignorăm dificultăţile cu care se confruntă angajatorii de la care aşteptăm să îi preia, nu poţi să reduci siguranţa locului de muncă în sectorul public şi să presupui că sectorul privat va rezolva, de la sine, toate consecinţele. Aceasta nu este o strategie economică, este o speranţă transformată în politică guvernamentală, iar oamenii nu îşi pot plăti facturile cu speranţe.
Trebuie să înţelegem că fiecare loc de muncă pierdut produce efecte care depăşesc cu mult situaţia individuală a persoanei disponibilizate. Un salariu în minus înseamnă un consum mai mic, facturi care se achită mai greu, rate bancare care apasă mai puternic asupra bugetului familiei şi cheltuieli amânate, înseamnă mai puţini bani cheltuiţi în magazinele din comunitate, mai puţine comenzi pentru firmele locale şi, în anumite situaţii, presiuni suplimentare asupra altor locuri de muncă. Efectele se propagă în întreaga economie, iar costul final nu este suportat de un tabel statistic, ci de oameni.
Să ne gândim la un părinte care îşi pierde locul de muncă şi trebuie să le explice copiilor de ce familia trebuie să renunţe la anumite lucruri, să ne gândim la o familie care are un credit pentru locuinţă, cheltuieli cu educaţia copiilor şi facturi care trebuie achitate în fiecare lună, să ne gândim la un salariat care a muncit ani întregi, şi-a îndeplinit atribuţiile şi şi-a adus contribuţia la bugetul public, iar acum trebuie să îşi caute un nou loc de muncă într-o economie în care angajatorii sunt tot mai precauţi. Pentru aceşti oameni, cuvântul "restructurare" nu este o noţiune tehnică, este o schimbare radicală a vieţii lor, iar cuvântul "optimizare" nu le oferă nicio garanţie că vor avea mâine veniturile necesare pentru a-şi întreţine familia.
Domnule prim-ministru,
Dacă obiectivul politicilor dumneavoastră este redresarea economiei, atunci trebuie să explicaţi de ce evoluţiile de pe piaţa muncii ridică asemenea semne de întrebare. Dacă obiectivul este creşterea eficienţei, trebuie să dovediţi că economiile realizate nu sunt anulate de pierderea veniturilor, de reducerea consumului şi de slăbirea încrederii mediului de afaceri.
Nu este suficient să invocaţi disciplina bugetară. Aceasta trebuie să fie un instrument pentru dezvoltarea ţării, nu un scop în sine, urmărit indiferent de costurile sociale.
În acelaşi timp, mediul privat nu poate fi tratat ca o resursă inepuizabilă asupra căreia Guvernul poate transfera toate consecinţele propriilor decizii. Întreprinderile au nevoie de claritate fiscală, reguli clare, stabilitate legislativă şi de o cerere internă care să le permită să îşi continue activitatea.
Atunci când taxele şi impozitele cresc, când puterea de cumpărare este afectată, iar perspectivele economice devin greu de anticipat, antreprenorii sunt obligaţi să îşi regândească planurile. Unii amână angajările, alţii renunţă la investiţii, iar alţii ajung să reducă personalul. Nu putem ignora această legătură şi nu putem pretinde că deciziile de politică economică nu au consecinţe asupra mediului de afaceri şi asupra pieţei muncii.
Guvernarea presupune responsabilitate pentru efectele măsurilor adoptate, nu doar prezentarea unor justificări după ce efectele s-au produs.
Este legitim să întrebăm dacă obiectivele de reducere a deficitului sunt urmărite prin măsuri echilibrate şi printr-o administrare eficientă a resurselor publice. Reducerea deficitului trebuie să fie însoţită de transparenţă, de prioritizarea cheltuielilor şi de protejarea capacităţii economiei de a produce valoare şi locuri de muncă.
România are nevoie de instituţii eficiente, de combaterea risipei şi de o administraţie responsabilă. România are nevoie, în aceeaşi măsură, de angajaţi, de investiţii şi de firme care pot să crească. Aceste obiective nu trebuie puse în opoziţie.
O reformă adevărată nu se măsoară doar prin numărul posturilor desfiinţate sau prin economiile contabile realizate într-o anumită perioadă, ea trebuie evaluată şi prin calitatea serviciilor publice, prin sustenabilitatea finanţelor statului, prin evoluţia ocupării forţei de muncă şi prin nivelul de trai al cetăţenilor. Dacă reducem cheltuieli, dar pierdem capacitate administrativă acolo unde aceasta este necesară, trebuie să ne întrebăm dacă am obţinut eficienţă sau doar am transferat problemele în altă parte. Dacă reducem deficitul, dar afectăm consumul, investiţiile şi încrederea, trebuie să evaluăm costul economic al acestor decizii, iar dacă vorbim despre reformă în numele cetăţenilor, avem obligaţia să le explicăm cinstit ce câştigă, ce pierd şi în cât timp vor putea vedea rezultate concrete.
Partidul Social Democrat consideră că echilibrul bugetar trebuie clădit împreună cu protejarea locurilor de muncă, cu susţinerea economiei reale şi cu apărarea nivelului de trai al populaţiei. Nu susţinem risipa şi nici menţinerea unor cheltuieli nejustificate. Susţinem însă ca orice măsură de eficientizare să fie fundamentată, proporţională şi însoţită de evaluarea efectelor asupra oamenilor.
Avem nevoie de politici active pentru ocuparea forţei de muncă, de măsuri care să sprijine angajarea persoanelor disponibilizate, de investiţii care să creeze oportunităţi economice şi de un dialog real cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai salariaţilor. Avem nevoie de stimularea investiţiilor productive, de susţinerea întreprinderilor care creează locuri de muncă şi de măsuri care să protejeze puterea de cumpărare, în limite compatibile cu stabilitatea finanţelor publice.
Mai presus de toate, avem nevoie de o guvernare care să înţeleagă că economia nu înseamnă doar venituri şi cheltuieli bugetare, economia înseamnă oameni care muncesc, familii care trăiesc din salarii, antreprenori care îşi asumă riscuri şi comunităţi care depind de existenţa unor locuri de muncă stabile.
În acest context, solicit Guvernului să prezinte public o evaluare clară a evoluţiei numărului de salariaţi în perioada mai 2025-iulie 2026, cu precizarea surselor statistice, a sectoarelor în care s-au înregistrat cele mai importante scăderi şi a factorilor care au contribuit la aceste evoluţii.
Solicit, de asemenea, o evaluare a impactului măsurilor fiscale şi bugetare asupra angajării, investiţiilor şi consumului, precum şi un plan concret pentru sprijinirea reintegrării profesionale a persoanelor care şi-au pierdut locurile de muncă.
Domnule prim-ministru Ilie Bolojan,
Dacă această direcţie economică este prezentată drept o reformă reuşită, atunci vă cerem să explicaţi succesul ei şi celor care au rămas fără loc de muncă! Explicaţi-le familiilor care trebuie să îşi reorganizeze bugetul, angajaţilor care îşi caută un nou serviciu şi antreprenorilor care nu mai au suficientă încredere pentru a face noi angajări. Explicaţi-le de ce li se cere să suporte sacrificii, care sunt beneficiile concrete pe care le vor obţine şi când vor putea simţi aceste beneficii în viaţa de zi cu zi, pentru că, dincolo de discursuri şi de indicatori, oamenii au nevoie de venituri şi de perspectiva unui viitor mai bun!
Cele 73.200 de locuri de muncă pierdute, potrivit cifrei invocate pentru perioada analizată, nu trebuie tratate ca o simplă statistică şi nici transformate într-un argument pentru noi sacrificii impuse fără o evaluare serioasă a consecinţelor. Fiecare loc de muncă reprezintă independenţă şi siguranţă pentru o familie, iar fiecare decizie guvernamentală care influenţează piaţa muncii trebuie judecată şi prin prisma efectelor sale asupra acestor valori.
În încheiere, vreau să transmit un mesaj clar: reforma trebuie să fie un mijloc pentru dezvoltare, nu o justificare pentru deteriorarea nivelului de trai. Reducerea cheltuielilor trebuie să servească interesului public, nu să devină o competiţie pentru cine poate impune cele mai mari sacrificii într-un timp cât mai scurt.
Românii nu cer privilegii. Cer şansa de a munci, de a-şi întreţine familiile şi de a privi cu încredere spre ziua de mâine. Acestea sunt aşteptări legitime, iar Guvernul are obligaţia să răspundă la ele prin fapte, nu doar prin explicaţii.”, a susținut parlamentarul călărășean.
