Nominalizarea lui Luca Niculescu drept potențial prim-ministru și declarațiile nu au avut darul de a menține încrederea dealerilor și a fondurilor străine care tranzacționează în piața locală.

Revenirea parțială a apetitului pentru risc, după reducerea plasamentelor în dolari, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.

Excepție a făcut moneda națională care se tranzacționa între 5,342 și 5,354 lei, ceea ce a făcut ca media euro să urce de la 5,3306 lei la 5,3527 lei, invalidând astfel precedentul record de 5,3447 lei, atins vinerea trecută.

Evoluția negativă a leului s-a reflectat și în evoluția pe pieţele internaţionale a dobânzilor la datoria publică a României, pe zece ani. La sfârșitul săptămânii trecute, acestea au urcat la 7,64%, au coborât luni până la 7,22%, pentru ca marțea aceasta să urce până la 7,42%, față de 6,9%, în urmă cu o lună.

Cu toate acestea, dobânzile interbancare au cunoscut o scădere minimă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,11%, față de 5,84% la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,17 la 6,16%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,22 la 6,21%, comparativ cu 5,92%, respectiv 5,98% în prima ședință a lunii trecute.

Marcările de profit și ușoara relaxare a randamentelor la care se tranzacționează obligațiunile emise de marile bănci, a permis euro să recupereze teren. De la 1,1161 – 1,1262 dolari, la începutul săptămânii, euro a urcat la1,1203 – 1,1277 dolari, astfel că media monedei americane s-a apreciat modest de la 4,7569 la 4,7616 lei.

Lira sterlină a crescut de la vechiul maxim istoric de 6,2894 lei la cel nou de 6,3036 lei. Media francului elvețian a coborât de la 5,7358 la 5,7285 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut modest de la 635,9834 lei la 635,8864 lei, în timp ce metalul galben se tranzacționa în piețele specializate între 4.105 și 4.180 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau față de euro la 4,3697 zloți, respectiv 366,32 forinți/euro.

Bitcoin stagna la 85.120 – 86.460 dolari iar ethereum fluctua între 2.690 – 2.730 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cele mai citite articole din categoria ”Business” în ultima lună

Topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta

Din cele aproape 150.000 de joburi postate din ianuarie și până acum pe eJobs.ro, 71.000 au fost pentru...

O nouă ediție TEZAUR: Investiții sigure în titluri de stat, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an

Ministerul Finanțelor lansează astăzi o nouă ediție a Programului de titluri de stat TEZAUR din...

Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea...

APIA: 24 septembrie 2026 - Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I