Muzeul Municipal Călărași invită publicul la o „joacă serioasă” de Zilele Europene ale Patrimoniului. Vineri, 11 septembrie, începând cu ora 12:00, trecutul și viitorul uneia dintre cele mai frumoase și încercate clădiri din oraș se vor întâlni în cadrul evenimentului „Patrimoniul în joacă”. Înainte de a intra într-un amplu proces de reabilitare, monumentul istoric va fi reconstruit, în miniatură, din piese LEGO.

Fiecare oraș are o clădire-simbol pe care comunitatea o poartă în suflet, iar pentru călărășeni, imobilul din Parcul Central este cu siguranță una dintre ele. Deși chiar și cei mai în vârstă locuitori ai orașului o cunosc doar în forma sa transformată de după construcție, clădirea a avut inițial o arhitectură superbă. De-a lungul deceniilor, zidurile sale au adăpostit destine, cultură și distracție, purtând denumiri care au marcat generații întregi: Cazinoul Comunal, Bufetul de la Bulevard, Teatrul din Parc, Teatrul Comunal, Cinematograful Victoria și, mai recent, Biblioteca Județeană.

Pentru a celebra Zilele Europene ale Patrimoniului, echipa Muzeului Municipal Călărași și-a propus să re-învie, să re-imagineze și să re-înnoiască vizual acest monument. Soluția aleasă este pe cât de ingenioasă, pe atât de interactivă: realizarea unei machete detaliate din piese LEGO, proiect ce prefațează viitoarea restaurare reală a clădirii.

„Ne propunem ca, înaintea punerii în practică a proiectului de reabilitare a clădirii, să realizăm o machetă din piese de LEGO. Este o joacă, dar o joacă serioasă, prin care vrem să readucem în atenție splendoarea inițială a acestui spațiu atât de drag comunității noastre”, transmit reprezentanții Muzeului Municipal Călărași.

Evenimentul este deschis tuturor celor care iubesc istoria locală, pasionaților de arhitectură, copiilor și adulților care vor să pună umărul (și piesele) la reconstrucția simbolică a identității orașului.

Vă așteptăm la joacă!

Cele mai citite articole din categoria ”Administrație” în ultima lună

Investiție de peste 30 de milioane de lei pentru modernizarea a 8 străzi din municipiul Călărași (Lot 1)

Primăria Municipiului Călărași anunță o nouă etapă importantă în dezvoltarea infrastructurii...

Premieră istorică: Oltenița găzduiește debutul României la Campionatul Mondial de Ultramaraton

Parcul Central din Oltenița va găzdui în premieră debutul României la Campionatul Mondial de Ultramaraton...

Grădiștea: Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând cu 15 octombrie

Primăria comunei Grădiștea anunță că, începând cu 15 octombrie 2026, familiile și persoanele...

Oltenița | Centru multifuncțional pentru victimele violenței domestice, înființat prin program european

Consiliul Local al Municipiului Oltenița a aprobat participarea Direcției Asistență Socială (DAS)...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I