Luni va ploua mai puţin, iar temperaturile maxime vor fi între 22 şi 30 de grade.
La sfarsitul acestei saptamani, Romania trece oficial la ora de vara. In noaptea de sambata spre duminica, 27 spre 28 martie, vom da ceasurile cu o ora inainte, ora 3:00 urmand sa devina ora 4:00. In tara noastra, ora de vara este corelata cu orarul practicat in statele Uniunii Europene, care isi schimba ora in ultima duminica a lunii martie si in ultima duminica a lunii octombrie.
Atentionare Meteorologică
COD GALBEN
În intervalul mentionat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei si în zona Carpatilor Meridionali si Carpatilor de Curbură va ninge, vântul va avea intensificări viscolind temporar ninsoarea si se va depune strat nou de zăpadă. În Dobrogea precipitatiile vor fi si sub formă de lapovită sau ploaie si vor fi conditii de polei.
În sud-vestul si sudul tării vor fi intensificări ale vântului începând chiar din orele amiezei, cu viteze ce vor depăsi, la rafală, 60-65 km/h.
Intervalul: 08 martie, ora 18 - 09 martie, ora 21
ATENTIONARE METEOROLOGICA
În intervalul mentionat în sudul Olteniei, sudul si estul Munteniei si în Dobrogea, intensificările de vânt se vor asocia cu ninsori, care temporar vor fi viscolite si se va depune un strat nou de zăpadă. La începutul intervalului pe litoral precipitatiile vor fi si sub formă de lapovită sau ploaie si se va produce polei.
În sudul si sud-estul tării vor fi intensificări ale vântului începând chiar de la orele prânzului, cu viteze ce vor atinge si depăsi, la rafală, 65-70 km/h.
sursa:anm
Administratia Nationala de Meteorologie a transmis o avertizare meteorologica de Cod Portocaliu pentru perioada 24 ianuarie, ora 14:00 - 27 ianuarie, ora 08:00.
Sunt vizate judetele: Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Brasov, Harghita si Covasna, unde temperaturile minime vor cobora sub -26 de grade.
Codul Galben pentru estul, sudul si centrul tarii isi mentine valabilitatea pana in ziua de 27 ianuarie.
In zona de sud-est, vantul va mai prezenta unele intensificari spulberand zapada.
Pagina 1 din 3