În perioada 2-5 septembrie, la Jupiter s-a desfăşurat Şcoala de Vară a tinerilor sociali-democraţi, unde au participat peste 1.800 de tineri din toate colţurile ţării.
La această acţiune, TSD Călăraşi a fost reprezentat de un număr de 50 delegaţi însoţiţi de liderii lor: Sergiu Manole, Roxana Paţurcă şi Raymond Madinoae, dar şi de preşedinta PSD, Oana Niculescu-Mizil.
,,Şcoala politică de anul acesta a fost, ca de fiecare dată, un moment prielnic pentru tinerii din organizaţia noastră de a participa la workshop-urile pe diferite teme deosebit de interesante, de a acumula cunoştinţe noi în ceea ce priveşte implicarea tinerilor în viaţa politică, de a cunoaşte alţi colegi din ţară şi de a dezbate diferite subiecte împreună cu membri marcanţi ai...
PSD
Alegeri la femei, pe 3 octombrie
Cele mai mari şanse revin Mariei Dragomir.
Agendă încărcată pentru PSD Călăraşi. Alegerile locale de la Gălbinaşi deţin capul de afiş. Tot în această perioadă, social-democraţii strâng şi semnături pentru moţiunea de cenzură. Până în prezent, cifra e de peste 25.800 preconizându-se până la 30 septembrie, o ţintă de 35.000 de semnături.
Pe 3 octombrie, BPJ a hotărât şi organizarea Conferinţei Judeţene în cadrul organizaţiei de femei. În competiţie vor intra Maria Dragomir, creditată şi cu cele mai mari şanse dar şi Alina Jipa, deţinătoarea funcţiei de preşedinte. „O voi susţine pe Maria Dragomir pentru că are toate atuurile. E o femeie puternică, bun organizator, om de echipă” a declarat în cadrul talk showului „Faţă în Faţă”...
Citeşte mai mult...

Paul Radu, candidatul PSD la Gălbinaşi
La alegerile locale parţiale din comuna Gălbinaşi, judeţul Călăraşi care se vor desfăşura pe 26 septembrie, candidatul PSD este PAUL RADU, actualul primar interimar.Paul Radu a fost până cu o zi înainte de data depunerii dosarului de candidat, membru PDL.
Este primul primar PDL din ţară care-şi părăseşte partidul pentru a candida pe liste PSD. Paul Radu a preferat echipa PSD Călăraşi, convins că viitorul, în Călăraşi şi în România, aparţine social-democraţiei. "Mă bucur că Paul Radu va fi candidatul PSD şi va obţine, potrivit tuturor sondajelor realizate până acum, primul loc în competiţia electorală din 26 septembrie. Aşa cum am demonstrat la alegerile prezidenţiale, judeţul Călăraşi trebuie să redevină unul ,,roşu", a declarat Oana...

„Suntem băgaţi în seamă, suntem atraşi şi stimulaţi pentru a răspunde chemărilor organizaţiei municipale de partid”
Virginia Gaiţă, preşedinta organizaţiei municipale a pensionarilor-seniori din cadrul PSD Călăraşi susţine că numărul pensionarilor care aleg să devină membri ai partidului creşte de la o săptămână la alta.Doamna Gaiţă, care ar fi cele mai importante evenimente pe care le-aţi desfăşurat în ultima perioadă în calitate de preşedinte al organizaţiei pensionarilor-seniori din cadrul PSD Călăraşi?
Organizaţia municipală a organizat nişte programe economice, sociale, politice, culturale, sportive şi turistice.
În primul rând, noi ne-am axat pe întâlnirea săptămânală a membrilor organizaţiei de pensionari, joia, în care am dezbătut probleme la ordinea zilei, am mers pe atragerea de noi membrii. Dacă în mai 2009 aveam 50 de pensionari, acum avem...

„Cetăţenii din Vasilaţi aşteaptă ca în 2012 PSD să câştige alegerile locale şi parlamentare”
Georgică Dumitru a reuşit să construiască la Vasilaţi o organizaţie puternică şi stabilă care a obţinut primul loc la alegerile prezidenţiale din 2009, într-un top intern al PSD.Indubitabil, atunci când vorbeşti de PSD Vasilaţi, primul gând îţi fuge la Georgică Dumitru. Rezultatele bune şi foarte bune obţinute în 2009 la europarlamentare şi prezidenţiale sunt rodul implicării sale în construirea unei puternice organizaţii PSD.
Georgică Dumitru e simpatizant al social-democraţiei încă din 1990. A hotărât să devină membru activ al PSD din 2004. „Am hotărât atunci să fac ceva pentru acest partid simţind că cetăţenii din Vasilaţi aveau nevoie de mine” spune Georgică Dumitru.
Încet, dar sigur, Georgică Dumitru a devenit prima voce în PSD...

„Cele trei partide realizează, de fapt, o pseudoguvernare”
Secretarul executiv al PSD Călăraşi, Virgil Diaconu a răspuns unor „provocări” lansate de Arena pe marginea unor chestiuni ce vizează coaliţia de guvernare şi acţiunile ce vor fi iniţiate de partid în perioada următoare.Despre coaliţia de guvernare...
„O guvernare realizată de trei pseudopartide nu poate fi decât o pseudoguvernare. UDMR nu este partid, fiind unicat în Europa modernă. UNPR a murit înainte să se nască, naşterea fiind făcută la târgul de refulaţi. PDL e un partid care nu are conducător. Dintr-o trădare de patrie (UDMR), o trădare a electoratului (UNPR) şi un partid care încă se mai caută (PDL) nu poate ieşi decât ceea ce simţim fiecare! Debusolare! În primăvară vor fi multe surprize. Prevăd că UDMR nu va mai depăşi pragul...

Peste 23 000 de semnături pentru moţiune
Campania de strângere de semnături se va finaliza la sfârşitul lunii septembrie.
Social-democraţii se află în toiul campaniei de strângeri de semnături pentru iniţierea moţiunii de cenzură pe care parlamentarii PSD o vor iniţia în această toamnă pentru demiterea guvernului. În judeţul Călăraşi, până în acest moment s-au strâns 23. 660 de semnături. „Doar în municipiul Călăraşi, am reuşit să strângem 7 260 de semnături. N-am întâmpinat rezistenţă din partea călărăşenilor. Nu ne vom opri aici iar campania va continua şi în luna septembrie” a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, liderul PSD Călăraşi, Oana Mizil.
Altfel, Mizil a mai adăugat că pe 30 august se va întruni Comitetul Executiv al partidului care va stabili ca...

Oana Mizil: „Cazul Cuţăr va fi discutat în prima şedinţă a BPJ”
Viceprimarul PSD, Niculae Cuţăr riscă să fie exclus nu doar din Consiliul Local ci şi din partid.
Cel mai probabil la începutul lunii septembrie, în prima şedinţă a BPJ va fi pus în discuţie cazul „Cuţăr”. Liderul PSD Călăraşi, Oana Mizil a confirmat că problema „Cuţăr” va fi discutată în birou declarând că „susţin analizarea activităţii viceprimarului Cuţăr”. În ultimele 2 luni, mai ales, în câteva rânduri viceprimarul Cuţăr a uitat de deciziile adoptate la partid, votând, în plenul sedinţelor de Consiliu Local, altfel decât colegii săi consilieri din partid. Cel mai virulent la adresa modului în care votează Niculae Cuţăr a fost secretarul executiv, Virgil Diaconu. „Voi propune în BPJ ridicarea sprijinului politic pentru Niculae...

Cuţăr a uitat disciplina de partid
Viceprimarul PSD se plânge de tratamentul aplicat de colegii săi din stafful partidului.
Nicolae Cuţăr face parte din Executivul Primăriei Călăraşi nu pentru că a dat vreun examen. În urma stabilirii colaborării în vara anului 2008 între PNL şi PSD, social-democraţilor le-a revenit şansa desemnării unui viceprimar. A fost Răzvan Meseşeanu care n-a rezistat decât vreo 6 luni. A demisionat la începutul anului 2009, locul său fiind luat, desigur, la recomandarea conducerii PSD de atunci de către Nicolae Cuţăr. Personaj agreat şi de primarul Dragu.
Ce a urmat? Nicolae Cuţăr şi-a intrat serios în rolul de viceprimar, nu de puţine ori, votând în plen, altfel decât colegii săi de partid. Atitudinea lui Cuţăr n-a trecut neobservată de către noul staff al...

Diaconu: „Voi propune ridicarea sprijinului politic pentru Nicolae Cuţăr”
Secretarul executiv al PSD Călăraşi e consternat de faptul că viceprimarul Cuţăr nu respectă deciziile adoptate în cadrul partidului
Viceprimarul Nicolae Cuţăr are toate şansele să fie exclus din Consiliul Local, în ultima perioadă reuşind să-şi enerveze colegii de partid. În mai toate şedinţele de Consiliu Local, Cuţăr lasă impresia că n-are nicio treabă cu ceilalţi consilieri PSD, votul său fiind strâns legat de interesele primarului Nicolae Dragu. Primul care a sesizat duplicitatea lui Cuţăr a fost secretarul executiv al partidului, Virgil Diaconu.
În exclusivitate pentru www.arenamedia.ro, Diaconu a declarat că „voi propune în prima şedinţă de Birou Permanent Judeţean ridicarea sprijinului politic pentru domnul Nicolae Cuţăr. De ce? Pentru că...

Concurs de Miss, la Roseti
Evenimentul e organizat de TSD Roseti cu prilejul aniversarii a 4 ani de existenta a organizatiei.
22 august e o zi importanta pentru TSD Roseti. In urma cu 4 ani lua fiinta organizatia de tineret a PSD Roseti. Cu acest prilej duminica, chiar pe 22 august vor fi organizate o serie de manifestari care vor celebra evenimentul. Organizatorii vor initia si un concurs de Miss la care vor participa cele mai frumoase domnisoare, membre a organizatiei de tineret. “Este un eveniment important pentru organizatia noastra de tineret. Duminica incepand cu ora 15.00 vom organiza, printre altele, si un concurs de miss la startul caruia se vor alinia cele mai frumoase domnisoare, colege de-ale mele din TSD Roseti. Va fi un spectacol pe cinste iar la final, cea mai frumoasa sa castige. De altfel...

Deculescu spune să nu mai scriem de el
Nu l-au ascultat colegii cand le cersea voturile la conferinta, de ce sa o facem noi?
Rar mi-a fost dat sa vad atata infantilism politic din partea unor pseudopoliticieni locali. Apar, conjunctural in presa si deja se viseaza scule mari de partid. Unul din ei este si incomensurabilul Vali Deculescu „Directorul de Joasa Tensiune” care nu se dezminte. Tot ce face din perspectiva politica, inclusiv relatia cu media, mai degraba il discrediteaza.
Pe 15 august, n-a stat acasa si s-a dus in parc chipurile sa fie solidar cu colegii sai din partid. Cred ca l-au urmarit amintirile neplacute care coroborate cu soarele naucitor, l-au determinat sa-si mai dea inca o data cu stangu in dreptu. La plecare in loc de minime amabilitati, Vali Deculescu, doct cum il stim, a scos porumbelul din gura...

Mai multe articole..
Pagina 1 din 12