Arena - cotidian online călărăşean de politică, administraţie, economie, sport şi publicitate

Switch to desktop

PSD / Meseşeanu: Nu se compară cunoaşterea mecanismului statal de către Klaus Iohannis cu Victor Ponta

Meseseanu 5467Comunicatorul PSD Călăraşi, Răzvan Meseşeanu, prezent în startul campaniei electorale în studioul Arena FM, a vorbit despre profilul de prezidenţiabil al celor mai importanţi candidaţi la alegerile din 2 noiembrie, Victor Ponta, susţinut de Alianţa PSD+ UNPR+PC, respectiv Klaus Iohannis, cel care se bucură de sprijinul Alianţei Creştin Liberale.

Meseşeanu spune că între cei doi există diferenţe majore în ceea ce priveşte expertiza politică şi chiar profesională. "Cine poată să nege o evidenţă? Avem doi candidaţi principali pentru fotoliul de preşedinte. Klaus Iohannis pe de-o parte şi în dreptul lui fac două săgeţele, una către profesia de profesor şi cine ştie ce o mai fi făcut până să aibă această ascensiune fulminantă stabilită în dosul uşilor. Nu într-un mod democratic, transparent, crescut aşa cum a fost Victor Ponta crescut de atâţia ani de zile, apropos şi de lupta partidelor de a-şi reînnoi membrii care conduc de la o generaţie la alta destinele unei organizaţii politice şi, de ce nu, a unei ţări. Deci în dreptul lui Klaus Iohannis nu poţi să tragi decât două săgeţi, care reflectă prin poziţiile ocupate de-a lungul vremii poziţiile de cadru didactic şi primar.
Nimeni nu neagă realizările dumnealui ca primar. Până la urmă şi în program există lucruri care demonstrează corectitudinea şi fair play-ul premierului care îi apreciază acestuia standardele obţinute la nivelul municipiului Sibiu.
Aici e diferenţă mare între abordare, diferenţă provenită probabil din vârstă, din educaţie dar şi din experienţă.
De partea cealaltă îl întâlnim pe Victor Ponta. Ocupaţie: jurist, absolvent de drept, a îmbrăţişat o carieră de magistrat, procuror, a fost şeful Corpului de Control al primului ministru, şi nu orice prim-ministru, ca performanţă mă refer nu la ceea ce s-a întâmplat după aceea cu Adrian Năstase. Ministru în câteva rânduri, parlamentar şi din 2010 liderul celui mai important partid de centru stânga. Deci se poate compara cunoaşterea mecanismului statal de către Klaus Iohannis, marele primar de Sibiu, cu Victor Ponta care nu mi-ar ajunge un format A3?" a spus Meseşeanu care a continuat "Să ştiţi că spusele mele se pot verifica. Există studii care atestă în ultima perioadă de timp din cauza modului în care a fost condusă ţara şi a scandalurilor în care a fost prăbuşită România în ultima vreme că românii nu mai cred în persoane puse undeva în funcţii de dragul de a fi puse. Românii apreciază că într-o funcţie, indiferent de importanţa ei, trebuie să aibă acces oameni care au o pregătire solidă. Ori vorbind despre preşedintele României, cea mai înaltă funcţie din Statul Român, cum să te aşezi tu pe o listă, într-o competiţie, tu, din păcate, doar profesor şi primar cu rezultatele pe care le-ai avut în plan local şi să sari prea uşor nişte etape. Până la urmă poate nu e nici vina lui Iohannis. Poate că vina lui este că a acceptat această „nacelă politică" cum este PDL-ul pentru a-l urca dintr-o dată fără să treacă prin etajele 1, 2 şi 3 direct la mansardă, însemnând preşedinţia României. Nu se poate compara." a mai afirmat Meseşeanu.

De aceea ne dorim ca pe lângă susţinătorii declaraţi, susţinătorii din umbră ai noştri, cei care vor să se afişeze, cei care nu vor să se afişeze, să-i determine pe cei care la momentul ăsta ori sunt nehotărâţi ori sunt contra noastră, să le punem o întrebare: sunteţi contra noastră doar pentru că nu place faptul că e un tânăr care ar trebui aşa se spune undeva că între 40 şi 50 de ani începi să dai performanţa întregii experienţe pe care ai dobândit-o, nu? Face parte dintr-o generaţie care se spune pe vremuri că a fost sacrificată de celălalt conducător la României de acum câţiva ani.