Arena - cotidian online călărăşean de politică, administraţie, economie, sport şi publicitate

Switch to desktop

PSD / Șova: Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD

dan-sova1Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Dan Șova, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, la Alba Iulia, că, în cazul în care Victor Ponta ajunge președintele României, premierul nu va fi de la PSD, fiind de preferat un tehnocrat, el menționând, totodată, că nu există un favorit pentru această funcție. “Nu există un favorit pentru funcția de prim-ministru, iar la nivelul coaliției de guvernare nu s-a discutat așa ceva. Eu am spus că noi suntem oameni politici profesioniști și facem lucrurile în ordine. Dacă premierul Ponta va deveni președintele României, și sper să devină președintele României, atunci vom vedea. Până în data de 22 decembrie, când va pleca domnul Băsescu, Victor Ponta rămâne premierul României, după aceea îl învestim în Parlament și dânsul va numi un premier care are susținerea majorității parlamentare”, a declarat Dan Șova.

Întrebat dacă ar putea fi și un premier din afara coaliției actuale, Dan Șova a menționat că reamintește ceea ce a spus Victor Ponta, respectiv că, dacă va ajunge președinte, 'premierul nu va fi de la PSD', lucru pe care îl susține și personal. 'Trebuie să fie, dacă se poate, să avem un premier tehnocrat, un premier independent, care să strângă în jurul lui, în Guvern, oamenii politici. Este un lucru foarte bun', a spus Șova.

sursa www.agerpres.ro