APP | Declarație apel pentru apărarea Bisericii Ortodoxe Române

APP | Declarație apel pentru apărarea Bisericii Ortodoxe Române

Alianța Pentru Patrie se va implica în mod direct și foarte hotărât în bătălia pentru apărarea Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă Română este atacată susținut din toate părțile, atât de persoane aflate în înalte funcții ale instituțiilor statului, cât și de grupuri bine organizate care promovează o propagandă antiromânească de o duritate nemaiîntâlnită.

Sistematic, preoți români care până ieri au fost considerați stâlpi ai comunității și ai creștinismului, sunt supuși unui linșaj public, bine organizat și fără precedent!

Modul în care apar denunțurile, unul după altul, la o perioadă mare de timp de când se presupune, conform declarațiilor așa ziselor victime, că s-ar fi petrecut faptele, este în mod clar o regie perfid construită, în care falsul și manipularea sunt evidente, până și pentru cei mai duri critici.

Preoți români vânați, hărțuiți, monitorizați, filmați cu camere ascunse, provocați prin metode și operațiuni susținute de profesioniști, reprezintă un atac direct și ticălos la adresa Bisericii Ortodoxe Române!

E destul! Patrioți români, țineți ochii deschiși! Ascultați-vă inima și rațiunea! Nu vă mai lăsați mințiți, înșelați și manipulați în cel mai grotesc mod de cei ce vor să ne distrugă, pur și simplu, credința! Să ne-o anihileze! Pentru că asta vor să facă și este tot mai evident!

Români, nu uitați în ce stare ne-au adus până astăzi promotorii acestei propagande. Ne-au furat demnitatea! Ne-au făcut dependenți de mila lor financiară! Ne-au sărăcit, ne-au înglodat în datorii, ne-au furat dreptul la educație, la sănătate, la speranță și ne-au forțat să acceptăm toate aberațiile impuse din străinătate.

Acum, vor să ne anihileze credința, să distrugă din temelie Biserica Ortodoxă Română, să anuleze, până și faptul că existăm. Și atunci, planul lor de a ne forța, în viitorul apropiat să ne adaptăm noilor reguli, adică să trăim în întuneric și în frig, să facem foamea sau să mâncăm gândaci și lăcuste, devine foarte ușor de aplicat.

Terfelind imaginea Bisericii Ortodoxe Române, călcând în picioare rolul ei în existența poporului român, aceste grupuri de propagandă globalistă urmăresc să ne învrăjbească pe unii împotriva altora, să impună reguli noi din așa zisa "marea resetare", să utilizăm în mod oficial termenul de părinte 1 și părinte 2, în loc de mamă și tată, iar noțiunea de familie, așa cum o știm din moși strămoși, să dispară definitiv.

Sărbătorile sfinte, cum sunt Crăciunul sau Paștele, trebuie să fie minimalizate sau șterse din memoria colectivă. În același timp, aceeași propagandă ne ispitește cu sărbători străine comerciale, cum ar fi Halloween-ul și Valentine's Day.

În școli, copiilor noștri le sunt predate, tot felul de formule occidentale care nu au nicio legatură cu tradițiile noastre. În schimb, învățăturile despre Biserică și rolul ei în istoria României sunt anulate, de la an la an, din toate manualele.

Mai mult decât atât, părinții spirituali, preoții, duhovnicii, călugării, toți cei care ne susțin moral ori de câte ori le-o cerem, sunt rând pe rând atacați, dezonorați, supuși oprobiului public printr-un program constant de denigrare. Acest "fenomen" se petrece la nivelul întregii țări și nu există județ în care să nu fi fost în ultima perioadă câteva victime.

Pentru că ținta tuturor acestor atacuri, acestor mascarade și acestor manipulări este, pe fond, doar Biserica Ortodoxă Română!

Alianța Pentru Patrie nu va permite distrugerea credinței și a Bisericii Ortodoxe Române!

Începând din acest moment, Alianța Pentru Patrie se alătură cauzelor tuturor fețelor bisericești acuzate și atacate prin astfel de proceduri haștagist globaliste și vrem să îi asigurăm, atât pe preoții români, cât și Biserica Ortodoxă Română, în ansamblu, că suntem dispuși să le punem la dispoziție o întreagă echipă de juriști și avocați patrioți, foști magistrați, foști președinți de tribunale și de curți de apel, recunoscuți și respectați pentru verticalitate și curaj, care sunt hotărâți să lupte pro bono pentru fiecare caz de atac îndreptat împotriva Bisericii Ortodoxe Române.

Punem, acum și aici, punct distrugerii României creștine!

Codrin Ștefănescu- Secretar General A.P.P.

28 septembrie 2022

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.